luni, 4 august 2014

Mancatul compulsiv



Inspirata fiind de povestea unei prietene am scris zilele trecute un articol in care faceam referire la situatia sa. Replica ei, in urma citirii articolului, a fost " Un kkt, scrie despre tine."

Ceea ce n a inteles ea e, ca in fiecare articol scriu despre mine. Parerile sunt personale, iar sfaturile pe care le dau, sunt sfaturi pe care mi le dau... ;)

Dar, ascultand-o, o sa scriu despre mine.
Si o sa aleg o situatie  prin care am trecut ani la rand. E vorba de mancatul ca " terapie". Suna cunoscut?
 





Daca nu, o sa explic. Sunt persoane, printre care ma numaram si eu, care au sesiuni de mancat excesiv. Ca si cum, in loc de stomac ar avea un sac fara fund, pe care simt nevoia sa il umple pana la refuz. Se intelege ce imagine de sine au acele persoane?! Doar persoanele care nu se indragesc prea mult sunt in stare sa se infometeze zile intregi, pentru ca apoi sa dea iama in mancare si sa devoreze tot. Si apoi, urmeaza alte zile de infometare si astfel intra intr-un cerc vicios.

Situatia este destul de greu de controlat fiindca mancarea constituie un refugiu pentru persoana in cauza. Ii aduce o eliberare pe moment si ulterior, ii tine mintea ocupata. Mintea se dezocupa de framantarile anterioare si aduce in prim plan regretele  si scuzele conexe " de ce am mancat?e pentru ultima oara", " gata, de maine nu mai pun mana pe ciocolata", etc. Si astfel apare o noua problema la care sa te gandesti :-).

Oamenii vad ce le aratam  si noi stim sa ne prezentam lumii in conformitate cu niste standarde, nu-i asa?
Cine ar putea crede ca in spatele unui chip dragut se afla insecuritati, complexe, crize ori frustrari? 
Adoptam masti surazatoare sau inabordabile pentru a nu lasa sa se vada ce avem in interior. Buna strategie, dar totusi nefolositoare.. Aceste masti constituie un paravan intre noi si cei din exterior, dar nu pot fi un paravan intre noi si sentimentele noastre mai putin placute.

Si ori de cate ori angoasa, nelinistea, sentimentele de inferioritate pun stapanire pe noi, cautam modalitatea optima de a le stopa. Alcool, cafea, mancare, sport, fumat, shopping si lista poate continua. Framanatrile trebuie "ingropate", nu scoase la lumina. Si turnam ceva peste ele.
Organismul nostru este insa mult mai destept si riposteaza la relele tratamentele pe care i le aplicam. Eu m am ales cu ulcer. Nu e tocmai placut sa te trezeasca durerile in miez de noapte sau la 24 de ani sa ai multe restrictii alimentare.

Emotia negativa e dificil de acceptat si facem tot ce ne sta in putinta sa o indepartam. Nimeni nu vrea sa simta sentimente de singuratate, dor, neliniste, vinovatie, regrete, etc, si chiar daca renuntam la o dependenta, daca nu gasim cauza reala a comportamentului nostru, atunci o vom inlocui cu alta (  renunti la mancare, te refugiezi in petreceri, si tot asa).

Ceea ce scriu e din proprie experienta, de aceea pot afirma ca schimbarea trebuie sa plece din interior. Pe mine un ulcer m a desteptat, dar as fi putut sa caut un alt mijloc de evadare. Cautasem deja. Si a trebuit sa accept ca acestea nu sunt solutiile.

Nu e o bazaconie scrisa in cartile motivationale ca sa se vanda, cand esti impacata cu tine, incepi sa gandesti diferit, sa te percepi diferit si automat, sa te comporti diferit.
Asa a fost si in cazul meu. M am asezat pe un drum (care deocamdata e doar o cararuie) cu sens bun. Si asta m a ajutat sa ma canalizez pe a construi, nu pe a distruge.
Gandirea constructiva: a pleca de pe minus pentru a ajunge pe plus. Iata, o arma motivationala excelenta.





2 comentarii:

  1. Am trait excesele pe pielea mea, inclusiv (sau mai ales) pe cele alimentare.
    De fiecare data cand ceva nesanatos este in interiorul nostru acesta riposteaza prin dependente si obiceiuri daunatoare care ne ofera iluzia ca avem controlul asupra a ceva din viata noastra si ca excesele ne ajuta sa rezistam problemelor de zi cu zi.
    Ai sintetizat bine cauzele si efectele obiceiurilor sanatoase.. Cine va dori sa inteleaga intelege, cine nu ..ramane in negare, e ok, am fost cu totii acolo la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pacat, incercam sa ne ascundem de sentimentele noastre negative prin atatea mijloace, care in final, nu fac decat sa ne frustreze si mai tare. Nu e usor sa recunosti in fata publicului larg, ca in interiorul ambalajului ornat frumos se afla materie stricata. Taci, negi problema si cand situatia o cere, gasesti metoda potrivita ( alcool, iarba, dulciuri, etc) de a refula tot ce simti. Imi pare rau sa observ in jur atatia oameni care nu se pretuiesc, nu stiu cine sunt sau cat valoreaza. Ne batem joc de noi.

    RăspundețiȘtergere